http://www.youtube.com/watch?v=90wX4xAkYUE

intaia zi, din Apoi… inainte de toate, este frangerea vietii…

daca stau bine sa adancesc, gandind numai ecoul, imi pot privilegia privitul pe cat de autentic pe atat de departe in oglindire; in fapt, am carnea ochilor, pe cand privirea imi apare drept ceva imaginat…

cat de departe suntem unii de altii, avem doar cerul si orizontul, soarele si luna, in preajma noastra, dar noi, oamenii suntem, totusi, atat de departe unii de ceilalti incat din ce in ce mai mult ne lipseste aproapele…

si abia am venit, undeva, candva, intr un tinut, fara tarm, fara mare, doar strajuit de munti si aple limpezi, cu ceruri nalte, un orizont netarmurit, si frumos, cu deosebire…

sunt obosit, am atatea de facut aici la cj si mai am o zi; maine mi am facut abonament pe toate liniile; sunt o mare de sentimente, amintiri… azi ca niciodata nu am mers cu casti in urechi prin bus; tocmai sa aud si sa adulmec glasul clujenilor… am fost si la humanitas, locul unde am avut privilegiul sa lucrez, o vreme; iarasi navala de sentimente;maine voi merge in multe locuri, care au insemnat si vor ramane sufletului meu; Nu cred ca te poti indragosti de orice oras al tarii… Timisoara si Clujul au CEVA, le iubesc.. voi uita de umilintele suportate si de obida… fiindca, maine ma voi bucura si intrista, de multe si mi le voi intipari, locurile, le voi revedea si voi fi trist si voi strange inimii, totul…si apoi joi dimineata bunul ramas… sau adio… s a incheiat o clipa din viata mea; o alta vine sa ii ia locul, iremediabil !!! DAR niciodata nu i va lua totul
mereu sufletul ramane va aici la Cluj, undeva la Hateg si la Calan, in Bretea Romana, satul bunicilor si la Timisoara… asa i atunci cand viata isi cere dreptul asupra destinului tau; abia atunci incepi sa intelegi ca nu iti apartii in totalitate si abia atunci pasii tai cauta asiduu drumul si li se ofera calea, alta decat drumul cu care pasii erau obisnuiti la urmificare… voi veghea inapoi si am sa pastrez undeva toate urmele mereu aceleasi mereu pe acelasi drum mereu cu speranta acelei cai pe care o doresti in viata nu a fost sa fie dar ramane speranta…nu voi putea niciodata uita zorii, cand asupra cladirilor vechi ale orasului exista un concert nevazut dar atat de clar auzit; nu voi putea trece pe sub geamurile unde candva era biblioteca de filosofie fara sa mi amintesc de ploile de vara
VOCEA : esti foarte trist..
nu voi putea uita cum inainte de toate mi a fost inainte TEATRUL , locul netarmuritului dor nu doar de masti ci si de lacrimi bucurie hazard si tristete, de HAR si DAR, daruire
da, sunt trist, foarte trist
5 ani de viata si 5 ani de traire
cum as putea sa uit momentul cand nu mai eram la Humanitas angajat si abia ca invatasem sa pasesc in oras… o parte din mine este deja claustrata inApoi, niciodata nu va mai reveni… va fi mereu undeva, candva, vreodata si atat… acasa, un tinutul ce mi se ia… zorii copilariei ce nu mi mai sunt iar amurgul anilor 30 ce mi va lipsi mereu
VOCEA nu ai de unde sa stii ca altudeva nu va fi la fel de frumos, poate chiar mai frumos mai ales ca nu vei ma fi singur
inima mea se ravarsa in ploi; nimic nu va mai fi la fel, totul a fost, deja…
acum, sunt pustiu si gol… vezi tu ploile inimii sunt altfel, vin din departele dorului, din sfasiere, in acest acum nu mi pot cere si nici maine si nici o vreme sa fiu rational
sunt rob ai inimii, iar inima se rasfrange in framantarile ploilor … maine dis de zorii ma voi duce tiptil pe strazile abia pustii si ma voi lasa in voia orasului care abia se dezmorteste si mai apoi spre seara la fel ma voi elibera pe strazi; voi merge sa beau o cafea cu un prieten drag sau o prietena draga la Insomnia sau la Umbra de Noapte
si apoi la camin… si gata
de ce in loc de plans nu putem rade
?
de ce nu le putem controla ? lacrimile
de ce ochii nostrii ne tradeaza inima
?
Da, dar exista lacrimi nescrise
VOCEA da, sigur
lacrimi care nu tin de trup ci de freamatul inimii
VOCEA lacrimile nu se scriu
pana si regina inima poate sa isi demaste tristetea in lacrimi… ea, tine un trup intreg, in Fiinta si fire, insa exista momente cand nu si poate refuza ingaduitul lacrimilor si atunci intreg regatul este rascolit de tristetea nescrisa a inimii…

multumesc C. pentru acest prilej al prieteniei

,

http://www.youtube.com/watch?v=SXkJ2FRhtpg&feature=related

La Nationalul din Cluj candva se juca Banchetul sau calea spre Momfa

Banchetul sau calea spre Momfa ori despre memento vivere…

Regretul de după “Morţii mă(sii de viaţă”

Dacă nu ar fi fost cândva zi, prin noapte, umbrele, străvezite de cearcănul moale al cerului, din departele oceanului s-ar fi dus păşind spre Momfa, cu agale şi în umblare liniştită.

Dar afară era noapte, o noapte a frisonului ultim, atunci când frigul ascundea suava putreziciune; dar oare este pretutindeni, viaţa, printre şoapte într-un ecou de mare, şi aprinde poate-va în lumină, un înger, călăuza care stârneşte dorul şi ostoieşte setea dinspre Momfa despre Momfa înspre Momfa.

Când dansul morţilor cu priviri aţintite spre lume, din greaţa volatilă iveşte şi întruparea lividă a ceea ce au fost spre a nu mai fi sau dincolo de orice apăsare cea rigidă a pleoapelor, să privim în vis luntrea cu jind iar luntraşului “să”-i “ofrandăm” povestea filmului vieţii „noastre” cea de toate orele, clipele angoasele, nostalgiile grimasele iar în umbrele lacrimilor târzii, fastul, albastrul ori chiar nefrustul, ne sunt poate şi golul din penumbre, vacuitatea sentimentelor abia PeTrecute de porţile cărnii sculptată-n ramnificaţiile gri, ori cenuşii purtătoare de culori putrefacte, asalt morbid dar nicicând palori risipitoare ale speranţei drumului spre Momfa.

Angoasa de dinaintea “Morţii mă(sii de viaţă”

Locul interViVisecţiei, ţinutul pe unde după prin întâlnirea lui memento mori cu memento vivere în deApoi când pe dinaintea uşii deschisă tuturora se răsfiră umbrele celor aşteptaţi care în nerăbdările lor par atinşi de perplexitatea aflării între cer şi ţărână.

Doar atât se poate arăta astfel încât, măcar că cei vechi, între un cer vaticinar şi prin pământul crud prea ades Krud, adastă viaţa în cea de dinainte a lui) – undeva oglindită în apa vremii şi a timpului arendată cenzură – povestită cu angoasă dar şi resimţită precum o nestăvilită poftă de reamintire a vremurilor cărnii, fragedă vieţii, când urmează beţia ori beatificarea cele 2 stări atinse numai de greaţă, iar cu greaţa, îi primesc pe cei mai noi dintre PeTrecuţi în contradictoriul ritm cel al invidiei.

Dezgolite vanităţi de –o zi şi de a nu mai fi trăit decât până cândva sau permanent asurziţi de ambiguitatea zgomotului vag al PeTrecerii; căci în viaţa cea de după viaţă, de Apoi celei de Dinainte, cerul stă, singurătatea aduce risipa, mişcarea este doar o aparenţă a sensului ochilor acum ai pământiului iar privirea sălăşluieşte dar prin necuprins în doar pretutineniul Momfei către o Cale oricare ar fi ea. Căci ce mai contează fiindcă acum este momentul de iubire aceea care aduce îndragostirea şi adastă împlinirea celei dintâi clipe a dragostei de cer undeva prin începuturi la ţărmul dintre ape despărţite de ape, rostite plutitor “undeva”.

Inerţia înspre “Morţii mă(sii de viaţă”

Ei, morţii au doar ceea ce au fost în faptul vieţii, fără vreun nume, doar cu un avatar al asemanarii inchipuirilor timpului din trăsăturile rareori Krude ale vremii. El mesagerul şi purtătorul deApoi, pregătitorul drumului doar atât El, călăuza şi temelia speranţei lor a muritorilor de dinainte dor către cursul… spre nicăieri sau poate… de niciunde ţel.

Un singur răsunet, o singură floare, care mai apoi decapitată, lăsând în al mării mai dinainte urmărită de zgomotul vid, locul celei prime plecări dar şi al reîntoarcerii ecou.

Ceasul care anunţă Bocitoarele, a fost spart, iar rostitoare într-un glas contopit la orizont cu Cerul şi cotropit de ţărmul însumând marea, sub frumoasa, atenta şi atât de graţioasa în minuţiozitate detaliEră îndrumare a maestrului Măniuţiu şi prin mişcarea calculată după o raţiune a gestului Actoricesc, au imprimat decorului nuanţa tradiţională evident dorită spre a fi pilduitoare deloc risipitoare de lividitate.

Au fost momente când regizorul apărea către amprente prin efecte sonore, mediul fiind încadratura încolorată fraged dar trist şi pe alocuri putrefact, cranian, dispărea arpentând un contextual artefactelor tot mai depărate dinspre simbol către tigvare cu chipul Omului şi spre asemănarea Femeii.

Actorii, de fapt am fost în mărturia unei întâlniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj, în fapt era o animare a Jocului împreună pe asemănarea clujeano – sibiană către chipul necesar înfăptuirii Banchetului sau calea spre Momfa ori despre memento vivere, sub atentul privirii regizorale în Scena unde s-au manifestat toate ecourile caracterioLogicelor aluri ale umanităţii până la goliciunea dătătoare de aripi care eliberează.

Actorii, în fapt am fost la revenirea unei revederi, pe scena Teatrului Naţional din Cluj, de fapt era o lirică a Jocului regăsirii pe aducerea înainte a poetului Ioan Muresan si Ioan Es. Pop către întocmirea Banchetului sau calea spre Momfa ori despre memento mori, sub ropotul de imprevizibil al viziunii regizorale în Scena unde s-au perindat One man Show, The twenty century fox, Le petit prince malheureux, Woman of the things of darkness, Liberul întreprinzător al arbitrariului, Vendeta vagabondajului boemiei, Woman of the sensitif diary, Crazy child.

Actorii, toţi, privitorii, fiecare, momentele regizorale, lirica abundentă în FiloSofie, poetica reversibilă în boemie şi revoltă, au deprins, au întâmpinat, au întipărit Banchetul sau calea spre Momfa ori despre memento vivere într-un manifest, într-o retină pofticioasă, clipele celui mai deschis ochi oricărui gest interpretativ dichis către cugetare…

http://www.youtube.com/watch?v=ln_tETa55fs&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=tyk-q9E2_kc

Evenimentul “U”nic în alb şi negru, cu şepcile roşii

„U suntem NOI”& “Cluj Napoca suntem noi”

Evenimentul “U”nic în alb şi negru, cu şepcile roşii

Dintru început este cu necesitate specificarea faptului că urmăresc atât ca evoluţie cât şi ca nuanţări diacronice, un avatar al unui evenimenţial care priveşte cele mai semnificative manifestări ale suporterilor sportului Universitar Clujean în diversitatea temporală dar şi prin prisma vremurilor.
1919 este anul de referinţă simbolică pentru Cluj –Napoca, nicidecum o cotitură, este chiar mai mult decât atât. Îl putem privi precum o preemţiune a valorilor care şi –au asigurat nu doar metafora libertăţii de aşeazare în admubra verbului transilvan (care aduce împreună întemeierea reprezentativităţii, ca reper al imuabilului etic, şi, cursul simbolic, mereu o parghie spre permanenţa într –un cadru naţional), ci şi ca un contur necesar spre a constitui dovada perpetuităţii până în zilele noastre a spaţiului de joncţiune al valorilor ce definesc si arpentează consistenţial întru destin o cetate sau un citadin.
1919 este în adevăr un memento, al celui dintâi „consens studenţesc şi academic” implicit universitar ca scop, în Romania, la Cluj –Napoca. S-a statornicit astfel în oraşul de pe malul Someşului o tradiţie ce a dus la perpetuarea în istoria locală, regională dar şi naţională, a simbolului, împreună cu ideea şi nuanţele de polivalenţă. Legitimitatea, este un factor foarte important când vorbim de ceva care îşi câştigă într – un timp al formării vitalitatea iniţiatică şi mai ales coerenţa unui iniţial consolidat în conştiinţa comunitară.
1919 a fost, este si va ramane în acel dincolo de firul timpului istoric, ca o discontinuitate care ne poate menţine în starea de spirit, si, de vremuri ale omului mereu sugerat schimbării dar în cadenţă cu permanenţa simbolului. Transmiterea acestuia înseamnă un mod de a fi în arealul lui, dar mai ales un mod de a –l privilegia prin prisma eredităţii.
Suprapunerea în genealogie dar şi mereul întru generaţii întrupează de vremuri permanenţa „Universitatii Cluj” ca mişcare sportivă de tradiţie. Dar nu e doar atât, ci e si prezenţa la nivel familial a posibilităţii de a fi în starea de spirit care înseamnă mişcarea insăşi sportivă ce face din întreg aspectul conceptual, o îngemănare a vieţii sportive cu viaţa de zi cu zi.
Faptul că există un precedent al manifestărilor nu exclude ducerea spre implicit a posibilităţilor de varietate în atitudinile care privilegiază o manifestare atunci când vine vorba de aportul sau de raportarea la nivel organizatoric.
Cand căutăm argumentul spre organizarea unei manifestări care priveşte mişcarea sportivă universitară din Cluj –Napoca avem a face cu voinţa liberă şi cu dorinţa de a evidenţia ceea ce în fapt exista conceptual foarte dezvoltat în mentalul comunitar. Aceasta denotă un ataşament aparte faţă de valori dar şi faţă de punerea acestora în centrul unei chemări în Agora.
Dacă este să încercăm o definiţie a evenimentului, vom avea de partea noastră curentul de opinie care pune în valoare aspectul practic de sursă, uneori cutumiara, în sensul că sursele capătă o recurenţă salvată de riscul rutinei tocmai prin prezenţa în improvizaţie. Curentul de opinie este trecut prin rigorile de organizare deja instituite.
Evenimentul în sine, duce spre oameni, rareori ad –hoc, oamenii privilegiază timpului o discontinuitate, numită eveniment, a cărui stare de spirit o poate constitui dimensiunea a ceea ce priveşte evenimentul. Iar aceasta se intamplă mai ales atunci când aspectul contextual este de natura să afirme potenţialul unui edificiu de conştiinţă.
Evenimentul în desfăşurare are cele mai variate conotaţii de manifestare, diversitate a detaliilor precum şi perenitate a măsurilor date de specificităţile „ritualice” ale tematizării, aspiraţiile fiind de cele mai multe ori spre amploarea mesajului şi în subsidiar de marcare a obiectualului de scop ce însumează promovabilitatea ca eveniment.
Evenimentul ca şi comunicare a ceva către comunitate, în cazul ales, nu are un rol, neapărat informativ, decât într –o mică măsură. Însă se poate înscrie unei nuanţe de sensibilizare care să angajeze forţa de coeziune a cetăţii înaintea existenţei unei stări de spirit, care amorsează această forţă a cetăţii.
Exponentul evenimenţial este simbolul. El există şi este asumat riguros de un întreg factor uman. Nici un eveniment nu –şi poate afla împlinirea ca scop decât prin perseverenţa acelora, care la inceput îl prevăd, nu ca necesitate, ci ca pe un firesc de manifestare întru exerciţiul de nuanţă al unor convenţii care nu exclud în primă măsura conivenţa de grup. Aceasta din urma are ca scop coeziunea de interes spre evenimenţial.
Aspectele convenţionale avute în vedere sunt departe de a fi cele mai în forţă argumente spre evenimenţial, fiindcă mereu evenimentul are în spate exemple care îi construiesc diacronia. În altă accepţie există acele precedente de sincronicitate care instituie nu doar cutumiar nuanţele după care se respectă un sens al organizării, dar şi un aspect de tradiţie al reacţiei în plan evenimenţial, care să ţină cont de provocările care vizează calea sinergiei comunitare, spre a putea desfăşura derularea într-o manieră decisivă ca stare de excepţie, dar şi într-o modalitate care să îl includă în întregul paradigmatic al cărui reper este edificiul de sens.
Există în imboldul ce duce spre marcarea timpului actualităţii manifestării un structural dinspre care se iveşte implicarea şi responsabilizarea nu doar sensibilizarea. Altfel spus, facem referire la ceea ce ar putea fi reprezentativ în genere şi aluziv către aceia care nu sunt familiarizaţi cu nuanţele vizate la momentul evenimentului. Elementele relaţionale dinspre care se constituie aportul de pregătire al manifestării evenimenţiale atrag după sine şi gradul care privilegiază amploarea de masă la un moment dat. În acest sens factorul de idei cu unda necesară de retroviziune este vitală, însă confidenţialitatea organizării datelor de întocmire apriori este totuşi unul din mobilele reuşitei, în condiţiile în care discreţia trebuie să îşi regăsească sumarea cât mai clară a sensului convergent intereselor de nuanţă.
Evenimentul, în fapt, poate să se constituie ca o joncţiune de interese iar, în starea de act, ca o suită de acţiuni care să atragă ca pârghie locul fiecăruia în structuralul creat prin latura coezivă a acestuia.
Presupunerile nu îşi au rol decât sub aspect interogativ şi eventual maieuitc, ca descoperire a CEVA, sugestia fiind de relaţie. Relativităţile sunt convergente la nivelul de propagare a umanului în sensul de reţea, care să excluda reciprocităţile, reacţiile fiind mai mult sau mai putin estetice, şi se inscriu, într -o etică de consum al evenimenţialului. Astfel este experienţa care duce la amploare, iar relaţia marchează valoricul prin coparticipare.
Evenimentul este stratificat, de la exerciţiul omogenităţii de grup până la exercitarea coeziunii de interese. Viziunea asupra aspectelor de reacţie este necesar să însumeze în primă măsură impactul asupra celor care sunt în neutralitate, efortul recuperatoriu avându –şi prisma în tocmai diversitatea umană a manifestărilor. E un altfel de brainstorming, dar la o scară mai vastă de civism, poate, sau alternativa acestuia de conjugare a intenţiilor. În altă accepţie, aflarea într –un verb care are factorul, ca atare.
Înaintea intenţiilor este necesară afirmarea intuiţiilor, iar acestea din urmă nu se pot ivi decât dacă există o tematică bine articulată pe forma în care nu doar ia contur evenimentul ci şi elementele rolului de implicare a fiecăruia după nivelul calitativ şi după flexibilul creativ, al fiecăruia. In concreto, prologul este mai mult decât necesar, momentul când într –un avant lettre cei implicaţi ca fiind oameni cheie în mijlocul maselor se insinuează şi mai apoi deschid joncţiunile ideatice care servesc alcătuirea frazeologică de iniţiere a ideii centrale evenimentului; proximitatea de discurs este iarăşi un necesar de gestionare şi mai ales de organizare a desfăşurătorului.
In abstracto, din momentul când pentru eveniment există un plan de imagine (în acest caz mă refer de la reprezentativitatea cea mai simbolică şi până la întregul concret a ceea ce este reperul în fapt şi mai ales rigoarea în temei a fondului de tematizat), acesta este cu necesitate asumat în cele mai aparente detalii, dar mai ales în cel mai vast mod de răspândire cu putinţă.
Efectul de potenţial vine din atitudinea fără de care nu se poate denota spiritul, iar consecinţa de omogenitate valorică se iveşte în urmarea a ceea ce recunoaştem şi numim spiritul de implicare în aspectele evenimenţiale. Ca un firesc, putem avatariza imaginea evenimentului spre acei care sunt fie coparticipanţi, fie sunt organizatori, în sensul unei cât mai persuasive note determinante.
Evenimentul este un sens al distincţiei etice, atunci când implicarea depăşeşte sfera civicului, atunci când în / şi prin implicare se lansează nu doar un apel sau un conglomerat fericit de tipologie a sloganului, ci prin felul în care s –a instituit este ancorat în cele mai intime resorturi ale cetăţii. Ideea care duce şi seduce spre acţiune, unicitatea, poate să vină nu numai din achiesarea la un simbol şi accesarea acestuia în mentalul comunitar, ci şi din momentul în care oamenii se lasă în voia celor mai vii sentimente ale potretului deschis prin eveniment.
Există în acest tot un dat al timpului care îşi pune amprenta pe elementele constitutive ale practicilor concertat evenimenţiale. Este concertat fiindcă, după cum sugeram, acesta nu se poate amorsa decât dacă se manifestă într –o cutumă sau prin sfera de impact a tradiţiei. Datele imediate ale conştiiţei de Eu se pot evidenţia în acest plan a cărei menire este să înfăţişeze în chipul celei mai vii asumări a unui concept, un reper al momentului ca memento. Nimic nu e mai plenar decât să poţi realiza că pe lângă implicitul unui simbol aflat în viaţa ta, se poate afla ca implicaţie şi în viaţa celorlalţi, întocmai prin asumarea clară şi liberă ca alegere a evenimenţialului.
Nu stă, fireşte, în măsura descrierii unui eveniment să ne aplecăm asupra vremurilor, de cele mai multe ori ostile, de vitregie ori chiar pribegie care au marcat în timp si vremuri fenomenul sportiv universitar reprezentativ nu doar pentru Cluj –Napoca ci şi la nivelul Ardealului. E o clară influenţă naţională, dar sugerez că a existat un context in care multiplele determinări au dus la organizarea unui eveniment de amploare, atat la nivel de conştiinţă cât şi la nivel de prezenţă ca stare de spirit, niciodată întâlnită la Cluj –Napoca, în acest plan sportiv.
Totuşi vom aminti doar faptul că vremurile anului 2009 nu a fost deloc generoase cu mişcarea sportivă universitar clujeană, mai ales cu echipa de fotbal Universitatea Cluj 1919, aceasta chiar la implinirea a 90 de ani de existenţă a unui simbol naţional, ardelean şi clujean. Când afirm aceste aspecte mă refer la momentele grele din punct de vedere economic, prin care a trecut clubul sportiv, în parte, dar nu în ultimul rând la o triere necesară în rândul celor ce au rămas „semper fidelis” faţă de „o idee” şi pentru un simbol, „U” Cluj. Astfel s-au putut cerne virtuţile alese şi spiritul identitar de slăbiciunile conştiinţei şi versatilitatea în ceea ce priveşte alegerea ca mod de a fi sau a nu fi în mişcarea sportivă universitară.
Un chip al vremurilor însă, oricât de ostil ar fi, nu poate să ducă pe acei care sunt „semper fidelis”( care ştiu ce înseamnă acel „Haide „U” şi de mere şi de nu”) în situaţia de a întoarce spatele şi a nu mai privi înapoi. Astfel, premisele spre relansare, nu pentru ca spiritul ar fi fost atins de letargie sau refuzat de uitare, arată faptul că atunci când se iniţiază sau se iniţializează ceva care priveşte Universitatea Cluj această abordare este un eveniment aparte sau mai mult spus, o sarbătoare.
Planul de acţiune a fost şi unul de reacţie la predispoziţiile letargice ale autorităţilor faţă de Universitatea Cluj, tendinţa fiind şi una de sensibilizare spre a afla timp pentru preocuparea nu doar faţă de problemele clubului de fotbal ci şi de celelalte sporturi care în istorie au dus, duc şi vor duce mai departe tradiţia unui simbol.
Putem cataloga acest eveniment drept invitaţie la o altfel de expresie a privilegiului iniţiat cândva în anul 1919 spre rămânerea în istorie – totul pentru Cluj – are rădăcini naţionale într-un spirit definitoriu pentru un oraş studenţesc, cel universitar.
Astfel putem sugera în aspectul specificităţii, intermitenţa, faptul că un eveniment care vizează mişcarea sportivă universitară nu poate decât să se manifeste în toate formulele şi formele sale de promovare, într-un mod intermitent. Aceasta arată evident, nu doar aspectul naturaleţii, ci mai ales consuetudinea în ceea ce priveşte aspectul valoric care caracterizează Cluj –Napoca. Totodată a fost, este şi mereu va fi un inedit al organizării ca implicare, aspectul amplorii, fiecare suporter prin ceea ce a putut a găsit de cuviinţă să aleagă modul de a pune în temă cetatea cu privire la organizare şi desfăşurare. Astfel, forţa activismului a fost mult mai mare şi ca atare, mult mai motivată decât în alte cazuri; e un activism bazat pe libertatea de conştiinţă a alegerii spre înfăptuirea demersului.
În acest întreg corolar firesc nu au putut lipsi, nici partea de prolog, care a cuprins ideea de miting, care, pe parcurs, a devenit un eveniment, prin tocmai cuprinderea întregului mişcării sportive universitare din Cluj –Napoca, având, astfel ideea. Urmeaza apoi termenul de marş, apoi s –a iniţiat sloganul „Marş pentru o idee”, iar faptul că deja exista o permanenţă a şepcilor roşii nu a făcut decât să întregească tăria caracterului stării de excepţie şi forţa conştiinţei ca putere de ecou.
Programarea evenimentului a fost lansată după multe şi pertinente analize dialogale, laboratoarele unor gândiri comune şi plenare şi-au arătat nu doar capacitatea de analiză şi sinteză a datelor imediate, ci şi potenţialul alegerii unei date cheie, iar prognozele s-au dovedit ideale. Aceasta a fost 29 ianuarie 2009, un prolog, cum spuneam, la ceea ce a urmat a fi anul lui „U”90, adică a 90 de ani de la înfiinţarea unicei iubiri.
Expunerea mediatică nu a lipsit, astfel că pe canalele media, locale şi naţionale (ex. TVR 3, cu emisiuni destinate acestui eveniment si reclama publicitară, dar şi celelalte televiziuni private la ştirile sportive) mai ales cele ale suporterilor (ex. www.ucluj.ro) a fost pregătit evenimentul, atât de televiziuni cât şi de afişajul ori prezenţa ca machete în ziar. Astfel s –a lansat o a doua cheie spre porţile asentimentului oraşului cu valorile sale eterne „Totul pentru U” nimic altceva decât reconstituirea şi mai acerbă a acelui „Haide „U” Tempo U” care se striga pe stadionul Ion Moina la fiecare meci de fotbal, care nu era altceva decât un eveniment.
Astfel, fiind conturate ideea, data şi organizarea mediatică, formulele de slogan diverse, însă convergente cu cele prezente pe afişul în care clujenii nu doar din oraş ci şi din judeţ, erau invitaţi să ia parte la un eveniment precum la o sărbătoare. Bannere nu însemnau decât dovada faptului că la Cluj spiritul sportiv universitar va dăinui, oricât de greu îi va fi exilul sau oricât de grele sunt vremurile. El nu moare, ci se dezvoltă şi rămâne alaturi de acele valori care caracterizează spiritul unui Cluj Napoca, inima Ardealului şi mândria de a fi român şi mai ales patriot, apărător, păstrător şi mai ales continuator demn al valorilor naţionale.
Când se face vorbire despre Universitatea Cluj, scopul este mereu unicitatea în toate aspectele, de aceea s –a scris despre acel „Noi, murim „U” niciodata” mereu aducând în actualizare acel „Mamă, te iubesc dar nu ca pe U” sau „Numai U”. Spre a arăta şi mai bine chipul simbolului către asemănarea unicităţii, a fost adus ca omagiu ideii de „simbol al unor inimi româneşti” cheia imnului universitar. Într –un timp, oraşul a fost plin de afişe care anunţau datarea si chemarea; comunicatele de presă nu au încetat să apară, si pe lângă canalele media s –a mai realizat si contribuţia de suflet a „U” iştilor care au transmis din om în om fie prin viu grai fie prin flyere, informaţii despre ceea ce se pregătea, nu doar ca eveniment ci şi ca sărbătoare. Faptul că mişcarea privea sportul universitar şi privilegia un simbol real pentru Cluj a adus la eveniment şi sportivii. Astfel au fost împreună pentru câteva ore sub semnul preţuirii culorilor şi sub semnul devotamentului faţă de ideea de sport universitar.
Detaliile traseului au fost stabilite prin protocolul cu autorităţile şi au vizat zona centrală, având ca punct de plecare Eroilor apoi Prefectura, apoi partea centrală până în faţa Primăriei, urmând cursul drumului spre Casa de Cultură a Studenţilor şi încheindu –se tot pe Eroilor, trecând pe lângă Librăria Universităţii, locul unde anul 89 şi-a însemnat eroii Clujului.
Pornindu –se de la aceste detalii fireşti, evenimentul şi-a aflat viaţă în tocmai data stabilită, de 29 ianuarie 2009, la orele 16. Dacă la orele 14, veniseră doar câţiva, pe Bulevardul Eroilor, din clipa în clipa se adunau tot mai mulţi, până când ceea ce a fost răzleţ, adică o şapcă roşie aici una acolo şi un fular alb cu negru sau steaguri alb cu negru, s-a transformat prin joncţiunea brigăzilor galeriei Universităţii Cluj, într –un măreţ val care se pregătea să proclame ceea ce va rămâne veşnic în istoria Clujului ca Evenimentul “U”nic în alb şi negru, cu şepcile roşii.
Cu cât se apropia mai repede ora 16 cu atât numarul si valul creştea în numar dar şi în puterea de ecou. Se intona imnul „Slavă ţie, studenţie”, apoi „Gaudeamus Igitur” ceea ce amintea iarăşi de un Adgio, acela de tandem între „U suntem NOI”& “Cluj Napoca suntem noi”. Curând numărul participanţilor a atins cota de 5000, ceea ce însemna o mare revărsare de alb si negru punctat cu şepci roşii, care a dovedit că dincolo de anvergura evenimentului se află acel spirit care nu va muri niciodată de „semper fidelis” de neînţeles doar pentru acei care nu ştiu să îşi asume un simbol indiferent de context.
Organizarea din planul stradal a fost punctată de liderii brigăzilor şi de liderul galeriei, în aşa măsură încât evenimentul a fost un întreg. Poate cel mai frumos moment a fost acela în care micii „U” uişti au cântat pentru culorile alb şi negru, lăsând astfel cortina peste CEVA sau peste ceea ce va rămâne peste ani şi ani un memento vivere. A fost un eveniment la care nu au contat vârstele, joncţiunea generaţiilor a fost implicită şi, mai mult, înlănţuirea de chipuri şi-a consumat sensul într-o singură asemănare pentru mişcarea sportivă Universitatea Cluj. Și aceasta fiindcă tăria de consecinţă a simbolului acoperă totul, astfel eram „U” işti cu toţii indiferent de statut, eram înainte de toate suporterii sportului universitar clujean.
Aş mai adăuga ca un salt înapoi spre a reveni în actualitate cu o şi mai înaltă tărie a caracterului, un eveniment fără vreun precedent în ţară şi poate ca în lume, care a confirmat starea de excepţie ca naturală atunci când ne referim la suporterii Universităţii Cluj şi la modul lor de manifestare pentru acest unic simbol. Acest eveniment s-a petrecut în data de 1 noiembrie 2008, atunci când aceeaşi minunaţi suporteri au ales un moment de comemorare al fostelor glorii care au dus numele Universităţii Cluj cu cinste şi onoare în cele mai depărtate colţuri ale lumii. Pe stadionul Ion Moina s-au aprins 20.000 de lumanări care au răspuns stelelor de pe cer cu lumina memoriei celor glorioşi. Vor rămâne imaginile, dar şi clipele de dar ale cântecelor Slavă ţie, studenţie sau Gaudeamus care în amurg şi-au aflat ecoul iar în faptul nopţii luminile s –au stins uşor. Au rămas eterne valoarea gestului şi nu în ultimul rând cuvintele numai pentru tradiţie, respect şi valori „Au strălucit o viață întreagă, adevaratele stele continuă să o facă!”

http://www.youtube.com/watch?v=gRv18UiZdzQ&feature=related

AutOFlageLAre

In nimicul celui mai cioplit chip al vietii, cu neputinta trairii, nici macar caricaturala, crusta din faramitarea omului, dinaintea vremilor tulburi se aduna in vidul dinspre lume precum o amuleta, spre binele si raul Cetatuii;

din loc in loc adun si se ascund flori destinate privirilor rapace; straine sunt culorile Fiintei, fiindca razbat dincolo de lumina celui dintai chip, ca mai apoi sa se piarda privirilor, atunci cand in orizont se apropie amurgului somnul lumii; lasa umbrei urmelor LUI Hrist, ramanerea omului; in pamant pier sangele mereu tipand dupa dreptate si carnea mereu prinsa in pragul zorilor fara roua, sub ceruri in taina isi desavarseste lumea din inApoi, visul omului, NEmurirea…

dintr un chip cioplit nu poti desface carnea frageda a asemanarii omului cu Fiul de OM dar dintr o asemanare poti ivi chipul daltuit al Fiintei intru om…

http://www.youtube.com/watch?v=OFxqw0jbC2Y