EA Cum e femeia la 30 ani ?
ca barbatul pe la 55
in prag de impotenta cerebrala si frigiditate erotica
… Puterea, urii si taria, furiilor, viscerale si patos, mi am spus de cu zori ca ar fi bine sa iubesti omul, lumii doar un zambet sa i fii si iata o clipa, nisipul lasa apele sa i adune pasii mai apoi sa i risipeasca marii urmele, ademenit de un singur vis incercat de vremuri, flori neted prinse in putreziciuni voluptoase, nuantat Nor si ceruri claustrate in rigiditatea curgerii anapoda a soarelui pal, bolnavicioase temeri care in DuH se isca precum zambetul feciorelnic al oamenilor, coborarea din adancul Cerului a fost pentru ingeri un cazut cosmar plamadind visului, viziunea, nevoia de frivolitate i a atras Actorului inspre faramitare, o zi aiurea, fara nici macar ecoul umbrei mereu nesigura in lumina pasilor, inteleptului ii decurg gandurile, tineretea da parg zorilor in privire iar in Zenit se isca primele glasuiri ale senectutii, tu, ferecat doar in amurgul urii intruchiparii Crucii savarsitoare de trupuri sfinte, poate doar noaptea ai tresarit cumva crezand ca intelepciunea te a brazdat in vis cu un vag suras…
iesi in lumea aia larga cu priviri mici sumbre umbre ale luminilor rasfrante zorilor cuprinse de amurgul vietii fara zenit si fara vreun istovitor mementO al trairii
De parca nu ar fi suficient glasul ca strigarea vine precum ecoul sufletului, elanul lasat in abandonul seductiei celor mai vagi tenebre ale fiecarei clipe ale Harului, radeam de randuiala ingerilor cu priviri fade, plangeam langa arhangheli surazatori, bietii nebuni, frumosi de o zi adulatori, numai in privirea mi sfaramata aflam raza de soare amurgul imi era reazamul de dincolo de ape, calma si diafana imi aparea NEculoarea ingerului adormit pe o farama din Norul, calauza celui ce ne va fi sa vie, curand prea curand, in noapte… moartea…
nebun ma crezi ?
as vrea sa plutesc
o clipa, impreuna cu un Nor
sa aleg o stea de pe un colt al noptii cerestilor dorinte
as vrea sa ating o lacrima de inger trist, sa i iau o clipa povara obrazului faramitat de durerea de a fi doar un inger
sa mi zidesc trupul langa un tarm, pe mare sa mi privesc umbra ravasnind la roua zorilor
nu stiu poate ca as vrea sa mi privesc ochii si apoi sa alerg aiurea, cautand privirea in desertaciune
o floare as vrea sa zidesc omului iar lumii mai apoi sa o daruiesc spre amintirea clipei de Har
s a ispravit totul, dincolo de soare se lasa umbrele rosii ale unui Apus istovit de intunerecul vietii
nebun ma crezi ?
cumva tu tanara fecioara?
ori neantul tu de l lasi in ochii lasi sa mi apara
precum o raza franta dintr un cosmar lunatec
iubirea i un blestem pe o inima ce abia si mai ZbaTe razvratirea de a traii
si am fost nebun,
… am fost in locuri dinspre care ura se aseamana atat de in preajma bucuriei de a strivi orice urma de primavaratece elanuri incat doar incercand a cugeta la asa ceva anume ti se apropie de pleoape numai paloarea inchegata din sangele celui strain asasinat alaturi de tine … si totusi atat de aproapele tau fiind… nu aveai cu siguranta cum sa il salvezi sau macar sa ti asumi o lovitura a mortii celuilalt, doar streangul te va mai putea salva de la teama care ti inneaca sfasiat inima… ca acum regreti, este cam tarziu si ochii tai au capatat treptata crusta celor mai livide resentimente !!! deloc ciudat fata de el, cel mai ghinionist dintre cei morti, tocmai pentru ca si a aflat suspinul in bratele tale!!! doar resentimente nimic mai mult decat hula… esti un las… fireste ca acel streang este mult prea rusinos, pe orice vreme ar fi el in pripa pus la gat sau poate de picioare atarnande, tremuratoare brate, privirea speriata, ochi injectati de cea mai perfida teama a ripostei lasitatii… in ratacire, trecator, pribeaga ti e ruga peste pamant cand umbra si adduce agale zorii fara a i fi dat sa si vada in amurg plapandul sbor prin lume… pe un tarm, silueta unui inger spulbera nisipul nainte ca marea cea mare sa il atinga in delirul ei … pe OM
