Fanu’s Weblog

 … daca portile ar lasa suspinul rugii ingerilor sa cada n furnicarul dement care este astazi lumea, poate ca Cerul si ar izbuti nu doar lacrima ultimului strigat al Lui Hrist, catre mantuirea omului, ci si cel dintai fior al dragostei nemasurate zorilor mereu incrustati de speranta si soare… un pian ticsit cu caractere de o schioapa, si o vreme dinspre o Cale a dorului dupa Fiinta, nuantele unui chip schimonosit in durere si suferinta, alb si negru numai in asemanare, si, daca, poate intr un tarziu pe pamant catre Cer vom inalta mainile curatelor iubiri, ar fi sa fim inainte de toate oameni, mai apoi al lumii paravan inaintea Zeului Necunoscut, peste toate acestea vom ramane mesagerii Lui Hrist… prin desert sa aveti privirea catre Cer, abia atunci veti putea ivi in viata vostra lumina cea izbavitoare, din intunerec voi sa luati Cercul de Foc al soarelui zugravit in al trezviei ecou selenar, nicaieri mai mult decat acolo in stele sa cautati semnul lui Hrist, Adevarul Calea si Viata, undeva inapoia visului se desfata martirii in rugi care tin pasii lumii pe tarmul adus din mare de urmele Fiului de OM… sa Credem in omonimul vietii celei de Apoi si mai apoi sa Marturisim, trairea aici si acum …

http://www.youtube.com/watch?v=LvZkmKP1g0A

sunt obosit si infometat, adica mi e foame
pe vremea cand
ploaia doar adasta clipele in care zambetul isi aminteste ca are buze si suras
cineva imi spunea ca sunt un romantic incurabil…
sunt pentru ca doar asta mi a mai ramas
cuvintele si familia mea
atata
in rest nu ma intereseaza decat daca pot schimba incrancenarea lumii
candva imi doream sa fiu popa
dar am realizat ca sufleteste nu pot iar la nivel de constiinta sunt un OM slab
nu neaparat Nepal, poate
visul meu este Israel
sunt independent
am fost ortodox
apoi baptist
acum sunt eu si Zeul Necunoscut
as vrea sa cred cu taria lui Stefan
dar sfarsesc doar prin a L simti alaturi cand trec uneori desertul
lumii
tot cineva, imi spunea ca sunt frumos
daca eram frumos o sfarseam undeva pe scena unui teatru sau la fashion, chiar daca mi plac ambele uite ca nu le am
sunt trist pentru ca imi este dor sa merg mai des la teatru , sa citesc sa scriu sa merg la U” Cluj la meciuri
si nu le mai am
sa am bani sa ma pot imbraca si sa mi pot cumpara carti multe
curand voi face 32 de ani
si afara de putine questii nu am realizat nimic venintal in viata
adica nu am nimic dintre cele lumesti
aproape nimic din cele omenesti
iar cele spirituale sunt atat de departe de mine incat mi e rusine sa gandesc ca le as avea macar
daca nu ar fi familia cred ca mi as gasi un loc printre cersetorii din colt de strada care pentru un ban de o paine iti zic un vers
ce ma face fericit?
O, nu
sa pot plange, uneori
asta m ar face bucuros
sa plang si apoi sa pot rade rareori din inima
nu, nu mai pot sa plang acele lacrimi exemplare
nu le mai aflu regasirea pe obraji
sunt si ma simt atat de incrancenat
uneori gandesc la fraze si mor ca nu le pot scrie instantaneu
apoi le pierd
tu nu ai fi trist(a…
nu ti ar veni sa despici Cerul pentru o frantura de privire din EL?
no, eu nu il mai am decat jumate de h maxim din zi
si acum ai explicatia tristetii
mi e dor sa ma intind pe iarba moale asa cum faceam cand mergeam la buneii mei sau din porumbul care ma acoperea sa privesc seninul
sa fiu condus de o ciocarlie pe cer
la dracu
nu le mai am si doare
nu mai am scena de la teatru pe care vad chipuri si asemanari
si asta doare
masca asta blestemata ma doare
daca uit de mine sau de va fi sa uit de eul meu, mai bine mor
tot cineva, o doamna, imi spunea ca valorile absolute in care cred nu mai exista, demult
cat le gandesc si cred in ele, exista
cand voi murii nu vor mai exista decat in amintirea celor care ma vor rememora
si totusi, curand
la 32
sunt un tampit
fitos
si profitor
in loc sa mi caut o viata de imprumut , eu ma innec in ambiguitatile nebuniei de o clipa
care te rataceste de lume si iti lasa omul departe
adica un hal de “nici asa nici alminteri”
stii , iubesc mansardele de pe Memo
mi ar placea sa locuiesc acolo
dar nu mi permit
si mi ar placea sa predau intr un liceu anonim
si mi ar placea sa fiu precum Tutea , sa ma asez pe o banca si sa vb cu cine vine si pleaca de langa mine
iar zilnic mi ar placea sa o astept pe un peron de bus sau de gara pe iubita mea, cu flori si putina ciocolata
si mi ar placea mult ca pe langa mansarda sa am acea gradina cu flori
si mi ar placea sa predau intr un liceu anonim
si mi ar placea sa fiu precum Tutea , sa ma asez pe o banca si sa vb cu cine vine si pleaca langa mine
iar zilnic mi ar placea sa o astept pe un peron de bus sau de gara pe iubita mea cu flori si putina ciocolata
si mi ar placea mult ca pe langa mansarda sa am acea gradina cu flori
si mi ar placea sa predau intr un liceu anonim
si mi ar placea sa fiu precum Tutea , sa ma asez pe o banca si sa vb cu cine vine si pleaca langa mine
iar zilnic mi ar placea sa o astept pe un peron de bus sau de gara pe iubita mea cu flori si putina ciocolata
si mi ar placea mult ca pe langa mansarda sa am acea gradina cu flori
cred ca suntem inca niste visatori
atata vreme cat suntem asa avem sanse si la acele lacrimi, si la acel suras dar mai ales la acele buze care cauta mereu savoarea zambetului…

ms fain C, fara de care aceste ganduri ar fi dospit in zadar…

despre teatru, un lung poate prea lung drum al asteptarii a CEVA, de parca s ar putea conta pe miza scenei sau a miscarii in constiinta, calea catre scena s a iscat cu zumzetul asteptarii, apoi urci trepre, putine, dar exact in partea ta dreapta sunt Actorii, trepte vechi pereti decojiti cadru initiat in 1919, frumos si olfactiv placut tocmai prin vechime, mai apoi, reactia cea mai vie dinspre scena apare drept, poate chiar sursa decalogului asteptat sau nimicUL din fata Cortinei…

 …Si iata ca aproape toate erau lumina, cel dintai suras cea mai de pe urma clipa de intunerec ferecat in umbrele amurgului… mi am fagaduit ca voi asterne doar ganduri, frivloa stare de fapte ragazuite in omonimul vietii, ca supravietuire, am sfarsit iata cu un instinctual rigid ce este pe cale sa devina nuanta a frivolitatii incrustata n Fiinta, totul … Eu, Omul… nu uitati, macar o data in zi ar cam fi necesar un suras, fetis, pe colt de buza tremuranda dupa micile fantasme ale firesei trufii, ca mai apoi vanitatea sa zdrobeasca cele mai dulci tristeti de ticsite frivolitati, frugale… Pe drum, rasunau pasii celui strain; doar umbrele copacilor in adierea primavarateca a vantului, aducea mireasma Kruda, aerul parca i a) pare omului o candida mangaiere insa lumii, lumii ii arata statornicia palorica a urmelor iernei; o fiara sfasiata, nu de rani ci dinspre dorul celui mai NEstavilit ecou al lipsei vitalitatii… Atunci cand peste tinut glasul ciocarliei frange n Cer prisma norilor, soarele izbaveste ghioceii de la faramitare si de frig… Sunt sute, poate chiar mii de repere in vremelniciile lumii dar nici macar o certitudine, una macar dintre acele cunoasteri care exalta nu doar inima ci si ratiunii ii aduce ruminatia firii celui dintai sarut… Parcurg, calm, orele amiezei, deloc stramtorate N mantia soarelui, absorbite de nori daruiti celor mai de pe urma farame din amurg… Un zvon si astfel iata cum noaptea si lasa unduirea coapsala peste tinutul pleoapelor tumefiate de somn sau poate de atata si atata crusta, in realitate captusita… intr un ceas, s a cuibarit efemerul, intr o ora s a insinuat frenezia celui ratacit printre umbre, intr o clipa mii si mii de petale si au ravasit tinutul, in fapt totul era amurg deja si totusi peste toate acestea prea tarziu s a lasat candva resemnarea… NEmasurata oare ar putea fi bucuria unei singure nopti in care mana, apoi sanul stang, strajuitorul inimii, fruntea si intr un tarziu linia gatului au fost prinse in conturul de lumina al lunii, Binecuvantat Fie somnul soarelui pentru toate acestea; La sfarsit zorii nu vor mai fi nici sfasiati de un soare maladiv si nici macar incrancenati ai cearcanului cenusiu al amurgului razletit; Vremurile inca mai tolereaza somnul strabatut de visare… abrupta, precum ecoul caderii din Imparatie spre centrul taranei, la ultimul suspin dinaintea risipirii… Candva de departe se iveau torte, flacara lor, raspandea peste tinut vipia razboiului, cadenta si spintecatorul rasunet al zalelor aiuritorul pasilor care impreuna savarsesc amenintarea ochilor; Toate privirile la un moment dat si au pierdut Norul, asa au ramas numai urmele vietii de odinioara iar lumii numai odihna din vis , unul alb si far de umbre, ci doar umbrele falselor exaltari, omului insa i a fost harazita durerea iar in hrana suferintei cea de toate intregi zilele, Zeul Necunoscut i a pus tristetea spre a fi… Presarata cu flori, gloria s a infaptuit prin sange sacrificial, eroii nu mai mor de atunci in brate deznadajduite, durerii si n transee amestecate cu noroi, nici macar oroarea nu le mai este predestinata, claustrarea vanitatii unei morti tremurande, ci doar decorul insondabilului virtual… Un loc in care asezarile sunt cele mai cenusii mizantropii, un ispititor refugiu pentru o NEmiscare “perpetua, locului ii este specifica mantia senectutii, linistea apasatoare a ridurilor si totusi pana si moartea are rutina ritualica a vestirii aceluiasi gand … solitudine … poate ca numai rugaciunea isi lasa n vietile tinutului amprenta Bunei Vestiri a Domnului Zeului Necunoscut Celui Viu!!! Eu si Tu, Voi doi sau poate 3, presarati pamantul cu ale ochilor rataciri, in cele din urma, uitati vor fi de privirea celorlalti, restul va fi cuprins in lacrimi de dor dupa amalgamul, norilor… Eu si Tu, Noi din Hazard, doi numai din pasiunea si numai unul sau altul, de nicaieri 3, doar Noi, doi si iata cum pasii sunt deja impreuna ,mereu; pana ce din viata spre viata vom afla Adevarul fata catre fata, Eu si Tu… Dam inapoi mortii prisosul din viata si mai pe urma calcam peste cadavre scaldate n lacrimi refuzate suferintei, de aceea doar pe furisi le vom lasa aplecate obrajilor strajuiti de NEmiscare le stravezim in Apoi, pe umerii Celui Sfant Necunoscut… Pamantul omului are fireste, culoare n amestecul cu noroi, tarana lumii este doar adunata n oseminte albe, galbene si totusi intr un final sfaramate in deriziunea pe care numai dezordinea mortii o savarseste risipirii din NOI…