Fanu’s Weblog

o vreme cu cer senin si soarele plin de candoarea primaverii, cand zile se apropie mai mult ca oricand de tampla stanga a omului si ascund obrazului drept sarutul mereu frivol al iubitei, un dor dupa privirea calda a bunicii si o intreaga poveste despre sfinti si ingeri este implinirea iubirii mamei, nimic mai frumos decat sa privesti furisandu ti gandul, in bus, o fata frumoasa… si atat… intr o amiaza, anonima timpului si anodina vremii, mi ai aparut inainte, un moment am ramas in mirare, mai apoi te priveam, erai totusi tu doar ca la o varsta mai matura, cu ochelari si acelasi zambet copilaresc, in urma mea am lasat acel chip al femeii in care te am revazut pe tine, spre ani si catre alt memento, poate… si totusi, la soare apune mi am lasat putin gandul departe de orice sfasieri ale cugetarilor, acum, langa noi, cu totii ne lasam locului izbelistea mereu risipitoare de varste, printre atatea juneti ce inca se mai isca, uneori si ochii mei cauta privirea Cerului Tau, Zeule Necunoscut … prin umbrele trecutului se ascund dinspre zenit pasii in ritm de Jazz schizo, felurite vorbe care nu vor putea dospi de nicaieri rostiri sau cuvinte ci doar tentatii dintr o frazeologie in care ambguitatea savarseste numai resentimente calme… un sarut, o tradare, poate, atat de cast sa fi fost sentimentul de iuda incat sarutul sa nu fi gravat in inima decat sinuciderea, pe un varf de munte…

Si daca se intampla cumva sa privesti inapoi cu neaparata manie, ba chiar cu o furie zavoratoare de orice ganduri cugetate, atunci poate vei afla macar un tel al carui Nor si a dus lumea in ispita unui senin mereu incercanat de ceata si scaldat de roua cenusie a zorilor vietii…
Cu pasi repezi lumea si afla parcursul lentorii, intr un singur sens, poate, ca este acela al pasilor celor dintai, singuri, in amurg peste tinutul nestavilitelor vanitati, abia dinspre glasul sangelui sacrificial, pamantul are sa si hraneasca viitorii eroi… In fapt, multi dintre voi prea curand nu veti mai avea privilegiul zburdalniciei lui AiurZapa ci doar rememorand clipele libertatii se vor fi afland printre lacrimile resemnarilor voastre banale, urmele izbanzilor exemplare…
Astazi, orele sunt mai pamantii ca n odinioara, iar zilele ca framantari de (ale) taran(a)ei imi par precum intinderile lumii care sunt rascolite de pasii singurului OM frant pe o Cruce, oarecare… Impresurati de ziduri, ale timpului cadastre, prabusiti in tacere fara dreptul suspinului, tipati dupa Privire si aveti ochii injectati de ura instinctuala, mereu cuprinsi in claustrarea Norilor cand primavara si deschide nuantele, doar atunci insa cand soarele si demasca umbrele tuturora…
Curcubeul, semn al legamantului dintr un deznodamant ferice, cand dupa volbura din Nor isi arunca razele spre lume, pe langa soare printre cenusii incrancenati dar mai apoi risipiti seninului, catre privirii si reamintiri… Albastru crud si verde proaspat, un ruginiu aproape putrefact, rubiniu este vinul care astazi bucura carnea si face ca inima sa tresalte, in vis, doar, dar copilul si copila mai pot fremata bucuria, in chistul cearcanului ochiul abia daca mai vede fereastra lumii, in ultim sbor si au uitat, o clipa, ingerii taina aripilor si mai apoi au cazut frangandu si “talpoaiele” de o teasta, impresia unui singur OM …