Fanu’s Weblog

Noi si Tu, cand ea si Voi pleca… in departele Lor, ramaneam cu Ei si eu fiindca sinele premergea intalnirii, ale Voastre pentru lume… Culorile, mainile cautatoare de tarana, Privirile, gandurile descoperitoare de adevaruri, Privelistile, pasii carora le sunt date caile, Ochii, carnea desertaciunii si foamea risipirii… Inexistenta noastra, predispozitia la ecou, meditatii aglutinate…

oamenii privesc dinspre pamant catre Cer, faramitati de dor; ingerii strajuiesc la portile Cerului catre Pamant daruiti de Har; prietenia este nu doar seducatoare ci catre pretutindeni izvoratoare de iubirea aceea perpetua si mereu o privire inspre eternitate; se zice ca lichelele nu pier si li se pare ca nu pierd niciodata dar Apelul le va fi totdeauna amurgul straveacului; un iz de viata cu vitraliul pentru o realitate totdeauna periferica dar de pretutindeni asaltata de adevaruri Krude;

… sugestivul exod al privirii, naste in OM divagarea de la Divin, iveste in lume amorsarea umanului si presupune doar ca ecou gandirea prin prisma unei autonomii relative la viziune si demascarea unei apartenente catre absoluta conglomerare de cunostiinte; Privelistea cea mai absurda a lumii poate demasca in adevaruri punti catre oamenii care nu se intalnesc decat mentalitar; Prezumtivul cod al gandirii, ascunde doar tendinte care preced tentatia nuantarii apologiei pentru societatea compacta in reactii dar risipita atitudinal, prin unicitatea semnelor repetabilitatii interpelarilor spre diversitatea de solutii; Taramul cel mai deschis oricarei priviri si desprins oricarui ochi nu atrage decat risipa de culori niciodata macar intreVazute dar, ci doar in raspar… toate acestea au fost cu deosebire necunoscute intru Totul, celelalte doar intuite iar senzatia numai amintita…

… intr o buna zi, dintr un straveac, avand o lacrima n colt de obraz, ratacita umbra a drumului sarii, mi a venit si mie randul sa plec, sa fiu invins, sa fiu satul, sa fiu sfasiat si aruncat afara din oras; pesemne ca nu am adus jertfa suficienta aici, intr un gand, toate mi au ramas ca intr un ecou, nelimitele celor dintai placeri zavorate ale boemiei mi au fost intr o buna zi luate, de ore si aruncate in neant…
mergi, aiurea, prin oras, te asezi intr un loc oarecare, in care poate ca ai mai fost dar acum ti s a parut mai nostim decat orice loc de pe acest tinut, si incerci un exercitiu, de speranta, apoi realizezi ca nu ti se mai ingaduie speranta ci doar taina nemarturisitului regret de a nu ti fi ramas decat nostalgia… si uitarea
incins cu un curaj nebun, candva mi am lasat locul si am ales exilul, insa mereu mi a fost refuzata in oras, imparatia, prea impovaratoare mi au ramas himerele, uneori gloriile, mereu frante de o pagina lipsa in istoria mea recenta si trecuta, uitata, deloc incadrata unui destin anume
sa ma scutur acum de praf si sa alerg mai departe?
… unui amurg ii seamana teribil, zorii, prin intoarcerea catre Apus, pe cand la rasarit de soare se isca mereu in locul acela doar lumina, scaldata in roua; astazi oamenii au uitat cu savarsire sa mai planga, plaga din noi si a facut loc intre toate bucuriile, fara vreun nume fara sa vreau ceva anume fara sa mi inchipui macar ramanerea, un scuipat in plus pe frunte, o hula in minus in urma ta, ca om, o nuanta si un loc al izbavirii de rele, cred ca daca omului nu i ar fi fost ingaduita privirea expresia ochilor ar fi fost total zadarnica…

acoperite dintr un dialog cu Ea,

si cred ca ma voi plimba prin cj incercand sa ma incarc de oras
nici clujul nu i asa de prielnic, precum odinioara
merita sa ti petreci o zi si o noapte umbland apoi sa te refugiezi in crucea noptii printr o mansarda si sa privesti,
si cred ca ma voi plimba prin cj incercand sa ma incarc de oras
este , stii faptul ca iesi la 5 dimineata sau chiar la 7 cand inca nu i forfota poti sa asculti pasari cantand de parca ai fi intr o padure, este atat de crud incat parca te poarta voalul,
nimic nu se poate compara cu o clipa in Catedralele din cj,
si crede ma pe cuvant ca nimic nu ma bucura decat atunci cand sunt curtat de porumbei pt o firimitura din painea cea din intregul zilei,
si ar mai fi ceva , pisicile din cluj sunt fascinante si boeme,
da, stiu dar astea clujene au ceva din autohtonia timpului
aici sunt geniale si ambiguu… vb liristei
libere,
tristeatea ca eliberare si uitarea precum o altfel de nuanta a precaritatii…