Fanu’s Weblog

http://picasaweb.google.com/fundatiacomunitaracluj/UFest#5374543959333673538

http://picasaweb.google.com/fundatiacomunitaracluj/UFest#5374543959333673538

id: ufest90

soarele strabate zorii, diminetile toamnei, sunt atat de aproape, tinutului; au venit, astazi, vremuri cand oamenii privresc spre Nor, insa, el, nu mai pare a fi calauza ci doar refugiul soarelui dinaintea lumii, omul nu si mai poate privii, idolul; mi am ales un gand, atat de ades aflat in preajma mea, in faptul privirii acesta isi ascunde blanda uneltire, singuratate, cel mai acut sbor catre nuanta;

pe chipul ei era spoita bucuria de a supravietui, nimic altceva decat calea spre a fi…

asemanarii nu i sunt date caracteristicile omului nou, nici macar lacrimile nu si au mai cules, obrajii, doar o clipa au zabovit in coltul ochilor si mai apoi, trecute inapoia inimii frante au ramas; si am ras, fiindca inainte de toate si au aflat gadului meu, numai tristetile de o clipa, si am mai auzit cateodata soaptele din vis, ale ingerilor veghetori, si neaparat o raza de soare in sangele meu, spre viata si speranta,

in asemanarea lui era zugravita schimonosit razvratirea, nimic altceva decat urmele pasilor insangerati

nici macar un ecou nu mai aminteste de vremurile bune,

Dupa meciul cu nemtii, un amic mi-a scris pe blogul cel de capatai “stai linistit, ca aici se termina liga campionilor. vor merge in liga europa, in grupe! deocamdata timisoara nu e pregatita de liga!”, asta dupa ce a incetat zbaterea si din noapte nu se strecura decat tacerea si apasarea infrangerii.

Anestezia jocului nu s-a resimtit decat la final, cand linistea domina totul insa totul precum un semn al nefirescului se aseza in gandul meu, nedumerirea unui “De ce am gandit, Poli nu este pregatita, chiar asa, de ce, oare nu s-a putut mai mult?

Si poate ca asa cum Romania este maturatorul de job al “ieuropei” (cum le place “politicienilor” sa isi afirme optiunea “ieuropeana”) astfel si fotbalul, ca potential financiar si dezvoltare manageriala, care i se permite in acest moment, nu este decat un cliseu corespondent cu intregul caricatural in care Romania se afla mereu, de ceva ani bun incoace. In fotbal precum si ca tara nu putem avea termeni de comparatie cu marile puteri fotbalistice ale Europei, doar cand si cand ne ingaduim cate o “furie” care se ne amintesca telul sau suntem mai mereu in tentatia atenta a asteptarii “elanurilor nestavilite”, care inca intarzie, insa stim ca orice ingaduinta si fiecare asteptare vor fi intr -un final rasplatite speram cu performanta si cinstire a miscarii sportive, ca -n vremurile unui odinioara.

Aspectul acesta nu scuza faptul ca fotbalistii, care, de cand s-a inventat cuvantul profesionism, au perceput gresit valentele si nu si-au asumat decat nuantele pecuniare ale profesionalismului. In acest moment gandesc la ceea ce insemna trecutul si ma refer exclusiv la formatiile de traditie universitara si politehnica, de la Timisoara (incercati cartea “Furia”, cinste editurii Humanitas ca a editat cartea), Cluj-Napoca (savurati cartea “Sepcile Rosii”, pe care gsp nu inteleg de ce nu o reediteaza, fiindca este demna de a sta in bibliotecile intregii tari), Craiova sau Iasi, tinuturi in care fotbalul era ingemanarea fericita cu spiritul universitar la nivel de jucatori, adica, existau fotbalisti care studenteau si vedeau altfel conditiile jocului.

In acele vremuri exista acea lirica a driblingului, fotbalistii declamau acel asalt al tesaturilor de pase, jocul era intr -un ca atare al miscarii sportive, care, doar la anticii greci era perceputa alaturi de filosofie, drept o virtute, exista o constientizare a stiintei jocului si o placere de a puncta momentele acestuia si fotbalul in intregul lui era cinstit tocmai prin realul profesionalism si reala ivire a profesionismului, nici un sacrificiu nu era prea mult atunci cand jocul era in proximitatea oricarui alt tel. Erau importanti si banii, fireste, dar dincolo de acestia, fotbalul insemna privilegiul celor care erau inzestrati cu un dat, acela de a juca, de a da sportului rege masura cea mai fireasca a sportivitatii, spectacolului si competitiei, dovedind ca alegerea lor nu este intamplatoare, in si pentru lume.

Ar fi cazul ca prologul trecutului sa nu fie uitat, tocmai pentru ca decalogul prezentului sa nu fie lipsit de spirit, un trecut reinventat sau un prezent aflat in preajma permanentei a ceea ce trecutul, prin fotbalistii dati, si-a asumat, nu doar ca taria din glorie ci si prin constientizarea unui statut, acela de forta a ridicarii sensului competitie prin participare la un nivel, care sa denote in primul rand un rol vital in miscarea sportiva.

Astazi, de la Timisoara catre Stuttgart, Poli 1921 Timisoara, va fi in situatia de a ne lasa amintiri despre viitor, jocul de la Timisoara, ne-a intristat si dezamagit, ne-a aflat in delasarea unui ritm care a permis nemtilor totul, la golul 2 chiar totul, cam asa s-au dus clipele asteptarii macar a unui orgoliu AlbViolet intr-un anonimat al unei nopti care anunta apropierea lui septembrie. Sper sa nu aflam iarasi imaginea perfida a neputintei si deznodamantul livid al infrangerii rusinoase.

Lipsita de mai multi titulari, echipa, probabil ca va fi intocmita cu rezervele, care, trebuie sa isi dovedeasca valoarea, si sa fie demna de traditia politehnica, fiindca nu mai este loc de lamentari si nici vreme de asteptat, la Stuttgart este nu doar ultima sansa ci si ultimul sens al innobilarii jocului. La Poli, trebuie un numar 10, care sa poata face diferenta, inca nu s-a ivit acel numar 10, probabil ca la juniori creste un astfel de numar 10 inca ne “prins” de himerele “profesionismului” si inca avand in sange placerea de a juca.

Astfel, ramane de vazut daca ramanerea pe scena Europei va fi o realitate, demna de un festin al unor Zile si Nopti, unice SAU daca iesirea din contextul celor mari ai Europei se va fi jucat pana la capat cu demnitate.

Haide, Poli 1921 Timisoara!!!

cinismul de a spune cuiva, NU, indiferent cat de searbada ar fi viata, celui refuzat, sa crezi ca pana la urma cineva iti poate lasa in voia libertatii, cele dorite, niciodata ravnitele… doruri; am amortit, o clipa, intr un somn straniu, un vis strain, mi a spintecat sufletul, ochii si au rasucit in umbra pleoapelor, cosmarul; intr un tarziu, am uitat geamul deschis, iar Norii au navalit cu cenusiul lor trecator in camera mea alba; astfel, sa consideram lumea un tinut al fatalitatii, or sa alegem omul drept reper al demintatii, oare nu si ascund oamenii in devalmasiile lumii, ura si destinul patibular, oare nu fug lumile spre a nu se ravarsa in cosmarul netagaduit al omului, oare, am obosit, putin, si mai apoi mi am lasat cugetul in voia insomniei…

sangele, mereu cald, acopera capataiul, alb si rigid, soarta privirii si a aflat ultima halta, un tinut in care doar ferestrele par luminate; vocile, mereu aceleasi voci, insotesc, intesat pasii strainului prin furtuna, pasii omului spre lumina, pasii lumii dinspre tarm… urme de lacrimi arata femeii, drumul suferintei in viata, petale negre lasa pe linia trupului de copil, tumefactii exemplare; a suferit si atat… din mare razbat rasunetul Harfei si din vaZduh se abat din drumul lor ambiguu, adagio si pianoBar; ai fost atat de privilegiat de uitare incat ti ai amintit ca exista amurg si ca noaptea poate acoperii vesmantul omului, curand, de prea curand toamna si a mistuit vesmantul si a uitat astfel goliciunea aici, langa noi, candva, in preajma voastra, vara si a despletit pargul, dar toate acestea an de an raman… la fel;

cand nebunia lasa loc luciditatii, isi predestineaza lividitatea, ecoul…

ingeri, decapitati, cu aripi frante zagazuiesc timpul, chinuind clipele omului singur, vad, in ochii lumii, amurgul inimilor celor de pe urma arhangheli, sfinti, plamaditi din tarana si sange care isi ascund Cuvantul de teama sa nu le fie rastalmacit Crezul, Ceru si Tinutul si au ales la orizont despartirea,

in cel mai pustiu Apocalips,

… petalele, sunt astazi umbrele, spre care doar soarele isi aseaza razlet, o raza, se apropie toamna, ne intoarcem usor catre amurgul tot mai repede, caci din cuprinderea lui inaintea inimii, Norul, ni se aseaza n suflet tot mai apasator …

un sunet, bland si o nuanta, al voluptatii avant, si, mereu o aleasa vibratie a Cerului, atunci cand ploua, in finele lui August, printre oameni se isca mersul inapoi, nimic dinspre pamant nu si mai afla perenitatea in cerurile, tot mai inchise, privirii, atat de departe…

ti a fost ingaduit sa umblii, in lungul si de a latul terrei, ca mai apoi sa ii privesti, splendorile, ba chiar sa le fi gelos, dar niciodata nu vei fi placut atat de mult incat sa le impartasesti stralucirea, spre a ti ispitii tie frumusetea ti de om, atat de drag ti a fost pamantul incat l ai acoperit cu mormite si eroi, atat de drag, ti a fost Cerul incat l ai acoperit cu epoci de fum si noroi, oroarea tumefactiei;

Emotia trairii isi ascunde in faptul privirii, tentatiile celei mai crude cautari a fericirii, de a fi, atunci cand numai bucuria ramane doar o aparenta a neimplinirii aflarii intr o permanenta asteptare a fericirii, cuprinderea chipului de aceasta emotie ofera valentele celei mai frumoase lupte intru Eu, care nu este altceva decat cel dintai semn al asemanarii cu Cerul…

un vis neincetat,

exista, doar prin zorii taranei, fiindca numai astfel radacinile lor ating viata si ne pot daruii nu doar mireasma ci si stralucirea ei, sbor de petale si cele mai vii culori au intregit candva, privirii, nu doar bucuria ci si tarmul unde mereu pasii lor, ai acelora ce iubesc Cerul s au intalnit; un OM, o femeie, fiu si fiica, iata inaintea lumii petalele vietii, dincolo de ele in inima incolteste trairea, mai apoi, pe alte taramuri, spre care dainuiesc poate cele mai indraznete raze ale soarelui tomnatec, este primavara; acolo se intalnesc, ei, acei care ne soptesc gandului cele mai frumoase povesti ale Terrei… daca nu ar fi ei, zorii ne ar refuza pana si roua care curata amurgul dinapoia noptii si despica ceata noptii dinaintea amurgului, florilor, culorilor… … o voce striga in pustiul cimitirelor abia intreZarite, “va multumesc, voua, celor mai vii dintre muritori, pentru viata, pentru fatalitate si pentru nemurire, datorita voua, eroii si martirii au un asezamant la poalele Cerului” …

O clipa, am atipit, in vis, eram un inger risipit intr un somn fara de inceput si nici macar un sfarsit…