Fanu’s Weblog

intr un cuvant, toamna, friguroasa nevoie mare, cu caderi de guvern Boc, cu presul gata gata sa i fuga de sub bocanci marinarului, cu maestrul Gheorghe Dinica la terapie intensiva, cu ploi reci, cu umilinte in hypermarketurile din Cluj Napoca din partea unor etnici maghiari ajunsi sefi peste romanasi, cu munca suplimentara pe bani putini, cu participarea la inventare nu doar pentru firma reprezentata ci pentru toate firmele prezente, cu claustrari in proiect si incremeniri in contextualul alienarii de tot ceea ce este pur romanesc, cu o “clasa politica” irecuperabila moralmente, cu odiosenia securistilor la vedere, fara vreo jena, cu un trecut al lui 89 uitat;

pasaj uitat de timp, astazi inca se mai poate iubi insa doar asa in taina, ferice de acei care inca mai aleg sa isi uneasca destinele intru iubire…

http://tureancosmin.wordpress.com/

Frati romani,
M-am saturat de vorbe desarte, de patriotisme doar prin vorbe si pumni in piept, de asa zisi romani care se mandresc doar la succesele echpei de fotbal, handbal sau gimnastica. Atunci toti sunt romani.
Ce inseamna sa fii roman? Un roman adevarat este acela care se mandreste in orice vreme si ceas cu faptul ca este roman. Ca sa te mandresti ca esti roman, fa frate romane in asa fel incat sa poti sa zici cu inima ca esti mandru ca esti roman.
Multi or sa rada la acest articol, si putin imi pasa, eu stiu ce cred, ce simt, si ce vreau. Cred ca in capacitatea Romaniei de a se destepta din somnul cel de moarte, simt ca imi curge in vene sange de roman, si vreau ca Romania sa fie ce a fost, si mai mult decat atat.
M-am saturat de unguri care se cred sefi in Romania, care cred ca pot sa faca orice aici pe pamantul nostru stramosesc romanesc. M-am saturat sa primesc ordine de la maghiari fara pic de respect, comportandu-se cu noi ca si cu niste animale.
M-am saturat sa vad persoane de atnie maghiara care au peste 50 de ani, si stau de cand se stiu in Romania (Cluj-Napoca, Targu Mures, Miercurea-Ciuc sau Sfantu Gheorghe) care nici macar nu stiu sa vb romaneste.
M-am saturat de unguri “bulangii” care au pretentia de a fi tratati ca niste oaspeti de seama, in mod special in Romania.
Tin sa precizez ca am prieteni, cunoscuti de etnie maghiara cu care ma inteleg foarte bine, si nu pe ei ii condamn.
De asemenea m-am saturat ca romanul sa fie privit in afara doar prin prisma hotilor, talharilor, si ucigasilor, care de cele mai multe ori sunt de etnie rroma. Nu vreau sa duc acest articol catre rasism, vreau doar sa scot in evidenta ca putem fi mai buni decat multi europeni si nu numai. Daca vrem… Avem capacitatea de a depasi acest blocaj al mentalitatii romanesti.
Condamn ungurii “bulangii”, tiganii care ne fac de ras in strainatate si in tara, romanii care au aceeasi mentalitate lenesa si revoltatoare.
Cei care va incadrati in tiparului romanului prezentat mai sus, va invit pe blog sa incepem o miscare romaneasca.
Sa realizam Adevarat Romanie – vom fi ce am fost si mai mult decat atat.
Traiasca Romania, traiasca Tricolorul !
Numai bine,
Geographu

Se vede clar.

Am fost acolo, in galeria Timisoarei.

Nu aveam cum sa aruncam asa ceva in teren, DAR vorba aia ce naste prin Romania, in enclave, din slugarnicie securista (“caci de astazi nu i vom mai spune curului tovaras ci domnule” ca bine le mai zicea Dinescu, tradatorilor de neam si tara) in “democratie” tot spre ticalosie se savarseste.

Atata tapaj s a facut si cu Tg. Jiu cand au intrat politistii pe teren, ei au intrat sa dea gol nu sa bata jucatori, ca altii.

Probabil frustrarea ca nu vor avea niciodata legitimitate la Cluj si frica de a sta fata in fata cu galeria Timisoarei i a determinat pe acestia la un act asasin, insidios precum bataile din beciurile din Cluj, deloc straine in mintea defetista si secerizatoCiocanata a unuia, stim noi bine cine, sau, precum gloantele anonimilor de la momentul lui 89.

Cam astia sunt franarii, anabolizati peste noapte sau umflati cu aplombul securistic si sarmalizati intens de unu care a ajuns sa se creada guvernator de Cluj si vanduti pentru argintii cheliosului si amantei sale, asta pana la criza, cand vazandu se fara privilegii si au mai temperat elanul activistic, nu insa si aplecarea spre acte si fapte care pot atinge pragul terorismului.

Se mai vede si modul in care dragii de la Jandarmerie au facut controale si au prins, vezi Doamne, doar timisoreni cu materiale pirotehnice ; ei bine, uite unde era racheta asasina…

Oare acum mai face arpi de enclava gruia, fireste dupa ce pleaca iarasi cu afaceri prin strainatate, vreo scrisoare spre marinel si una spre nasu sa il scoata basma curata ca in dosarele terenului de la polus si in scandalul cu Dascalu???

Numa ca marinelu ii posibil sa cada, astfel ca arpi va fermata probabil spre galbenul liberal sau rosul pesedist, insa doar daca il tine buzunarul, poate are noroc si trece criza la vreme, probabil ca secursistul l a invatat lectia aservirii si slugarniciei coroborata cu tupeul si nesimtirea de dupa privilegianta. Sunt sigur ca «Justitia» va avea pleoape groase si obraz brazdat de grasime in acest caz…

Din cauza acestui securist&com, nu i pronunt numele, pentru ca nu merita sa am asa ceva in text, adica al srl ului pe care l au savarsit baietii dupa 89, trebuiau sa se reprofileze cumva, nu i asa, ma simt tolerat in tara mea ; tot din cauza acestuia mi e rusine ca oricand pot sa fiu luat drept cetatean al tarii mele alaturi de asta ; se pare ca Proclamatia de la Timisoara a fost, este si va ramane doar un deziderat al unor oameni care acum se rasucesc in mormite vazand cum pentru a nu stiu cata oara pe obrazul Timisoarei este inca un scuipat. Probabil ca pentru el, pentru securist Timisoara ar trebui sa dispara de pe harta tarii, probabil ca pentru el, pentru securist&com a insulta Timisoara este o placere si un scop in sine.

De aceea pentru astia ca el&com nici macar Rusia nu mai este potrivita, ci doar o insula pustie adica, tocmai un purgatoriu spre ceea ce ii asteapta in Apoi…

Probabil ca in laboratoarele mistificarii din enclava acum se cauta versiuni (parca vad ca se va iesi cu din aia, infiltrati, adica elemente provocatoare) care mai de care tocmai sa acopere adevarul si am certitudinea ca asa cum arpi nu a patit pana acum nimic pe linie de justitie nici clona din enclava nu I va fi fatal actul asasin ; in fapt tarisoara ii acopera pe astia ca doar prin ei se duce de rapa nu doar natiunea ci si poporul iar odata cu acestea si Romania.

In rest cu totii stim ca vine iarna si in general, scroafa, ratacita prin «meandrele concretului», din guitat a paguba incepe sa aibe in special, ragete de magar nesimtit, ajuns in «sinergia faptelor», probabil ca se infioara si ea, ca deh, Craciunul aduce cu el si aplecarea Domnului spre lume, mai atenta, la pete si detalii desuete…

Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele este esenţa vieţii oricǎrui creştin, fiind consideratǎ cea dintâi şi cea mai mare poruncǎ datǎ omului. Prin aceasta el îşi exprimǎ demnitatea de fiinţǎ a dialogului cu Dumnezeu şi cu semenii. Iubind pe Dumnezeu omul primeşte harul de a se iubi pe sine însuşi şi pe toţi oamenii.
Iubirea de sine este o recunoaştere a faptuui cǎ suntem creaţi dupǎ chipul şi asemǎnarea lui Dumnezeu, cǎ purtǎm în noi darul iubirii, al libertǎţii, al jertfei. Aceastǎ filautie (iubire de sine), îşi poate avea izvorul fie în iubirea de Dumnezeu (şi atunci vorbim despre filautia virtuoasǎ), fie în egoismul pǎtimaş al omului care nu cunoaşte iubirea Lui (filautia pǎcǎtoasǎ). Iubirea virtuoasǎ de sine ne deschide spre Dumnezeu şi spre oameni; prin ea omul se regǎseşte pe sine, cautǎ curǎţirea de patimi şi reuneşte firea omeneascǎ cu Dumnezeu în sine însuşi. Spre deosebire de aceasta, filautia pǎcǎtoasǎ îl exclude pe Dumnezeu şi pe semeni, îl înstraineazǎ pe om de sinele lui, naşte patimi, divide natura noastrǎ.
Iubirea virtuoasǎ de sine este mǎsura omului în iubirea de aproapele. Hristos însǎ ne cheamǎ sǎ iubim cu o nouǎ mǎsurǎ: “Cum v-am iubit eu, asa sǎ vǎ iubiţi unii pe alţii”, pânǎ la jertfǎ . Cine îmi este aproapele? Pǎrinţii Bisericii spun cǎ aproapele nostru este “tot omul”, pe care trebuie sǎ-l iubim fǎrǎ deosebire, în orice vreme, cu aceeaşi tǎrie. Nu este uşor sǎ iubeşti pe aproapele tǎu, pentru cǎ în locul eului tǎu îl pui pe cel de lângǎ tine. Dupǎ teologia patristicǎ, acest lucru implicǎ luptǎ, exerciţiu de voinţǎ şi atitudine activǎ.
Iubirea se descoperǎ în diverse chipuri, fiind o virtute care le împlineşte pe toate celelalte (Corinteni 13) blândeţea, rǎbdarea, bunǎtatea, smerenia, facerea de bine. În aceastǎ dǎruire, conştientizǎm valoarea noastrǎ, şi în acelaşi timp pǎtrundem în intimitatea celuilalt, dându-i ocazia sǎ se dezvolte spiritual, sǎ se descopere la rândul sǎu pe sine. Este o unire şi o dǎruire reciprocǎ, dinamicǎ, în care omul experimenteazǎ bogǎţia virtuţilor în urcuşul vieţii duhovniceşti. A-l iubi pe aproapele înseamnǎ a-L iubi pe Dumnezeu care este prezent în el.
Iubirea pe care Dumnezeu ne-o dǎruieşte se aratǎ spre ceilalţi nu doar prin vorbe, ci şi prin faptele şi acţiunile noastre. Astfel, putem spune cǎ Pǎrinţii Bisericii vorbeau şi scriau mai puţin despre iubire, deşi aceasta era virtutea de cǎpǎtâi în toatǎ strǎduinţa lor duhovniceascǎ. Ei voiau mai degrabǎ sǎ trǎiascǎ aceastǎ realitate decât sǎ vorbeascǎ despre ea. În acest sens, ar trebui sa luǎm aminte la Hristos Însuşi, care ne este model de iubire a aproapelui. Comunitǎţile creştine se distingeau de alte comunitǎţi religioase, la origini, tocmai prin aceastǎ dimensiune spiritualǎ deosebitǎ, cea a iubirii (agape).
Iubirea de Dumnezeu este în esenţǎ împlinirea voii Sale, a poruncilor, prin curǎţirea de patimi şi trǎirea virtuţilor. Aceastǎ iubire implicǎ participarea totalǎ a omului, dupǎ porunca “sǎ iubeşti pe Domnul Dumnezeul tǎu cu toatǎ inima ta, cu tot sufletul tǎu, cu tot cugetul tǎu”. Procedând astfel, omul intrǎ într-un proces al desǎvârşirii spirituale, aruncându-se într-o luptǎ pe care Dumnezeu o încununeazǎ cu darul Dragostei.
Convorbirea cu Dumnezeu, în rugǎciune, ne duce în apropierea Sa. În acest sens, Maxim Mǎrturisitorul afirmǎ cǎ “Prin rugǎciune şi în rugǎciune i se descoperǎ omului taina iubirii”.Asadar, dupǎ cum ne învaţǎ acest mare teolog, calea spre desǎvârşirea iubirii în noi este rugǎciunea. Iubirea care vine de la Dumnezeu trebuie sǎ gǎseascǎ în noi aceastǎ dispoziţie spre închinare şi deschidere a inimii în rugǎciune. Astfel ne descoperim ca persoane cu o nouǎ identitate, aceea de fii ai Iubirii.

G,