Arhiva pentrunoiembrie 14, 2009

http://www.youtube.com/watch?v=JnX_5OAEtQo&feature=related

tristeti din sclavie… nemasurata greata, la Cluj, undeva in Romania

am spart o cana, era doar o cana, apoi am adormit, somnul, un instinct voluntar prin care uiti de viata, o clipa, fiindca orele din somn nu isi mai iau decat clipa ravasirii din viata, in uitare; nici macar un contrast, unul, macar nu mi iese in calea privirii, doar ca privilegiul ochilor, cand si cand, obiditi in lacrimi, imi adasta, inutilul, o altfel de claustrare in anodin, poate ca dincolo de intentia mea spre traire se ascude faptul ca de multa vreme nu mai am zori si nici amurg, doar amiaza si noapte, asta atunci cand cerurile nu mi mai despletesc decat ploaia;

acelasi hypermarket, la cluj, pe fond de vizita de lucru portocalie, azi nu a venit ipochimen 3 in locul cu pricina, astfel ca a fost liniste, la Tg. Muresc, U” Cluj a facut egal, Nationala a castigat in deplasare un amical, a jucat Pantilimon in poarta;

inainte vreme, am aranjat, obligat fiind, fireste, de imprejurari, spatiale, borsec, altfel, nu mai imi primeam marfa gestionata de mine, la raft, deh, era apa firmei la care este slujbas fiul, celui numit al 3 lea individ in hypermarket, din Cluj Napoca, si, cand lipseste, altul trebuie sa se ocupe de apa borsec, eventual tuborg sau skol, c asa i in acest caz special; da, daca nu te implici, nu mai ai ceva ce este normal, adica sa faci ce zice fie direct, fie prin interpusi, care nu au vreun interes sa isi refuze sefu, al 3 lea om in hypermarket, adicatelea posibilitatea sa ti pui si tu marfa, pentru ca nu accepti sa i pui marfa fiului, angajat, dupa ce altii au fost inlaturati tocmai ca fiul sa fie acolo; oricum borsecilor si tuborgilor de convine contextul, este firesc, atata vreme cat fiul este acolo, iar tatal la pupitru… in fie, concluzia ar fi ca daca nu esti sclav de substituire nu ai nici cea mai mica sansa; esti brusc si subit amenintat, cu acel “las ca te fut, eu”, “nu ti mai cobor marfa” , “nici eu nu te ajut daca nu ma ajuti tu”; acestea fiind replicile clasice si suportabile in acustica; si asta doar pentru ca sefu vrea ca marfa cu pricina sa fie clar mai bine ingrijita decat restul, doar c asa vrea el “sa ne radem”… daca apuci sa ii reprosezi faptul in sine omul 3 iti pune interdictie, c asa vrea el sa ne radem, daca il superi cu asa ceva omul 3 cauta mereu sa te streseze si sa te vizeze si cand incepe asta desigur ca da, vin sa il ajute si aezii ciocoiti sau admiratorii perfizi, pentru ca acolo nimeni nu il iubeste, in fapt gravitationalii sai sunt manati de aceleasi interese precum el, doar dospirea este ierarhica… astfel dupa bunul lui plac ramai sau pleci, c asa are el chef, doar este seful si vorba unui coleg” are mare putere devreme ce a ajuns pe postul respectiv si nu i bine sa te pui cu astfel de ipochimeni, care la o adica te pot exclude din context…
fireste, seful 1, cu seful 3 si altii, in general, desi in preajma suntem si dintre cei straini in tara romaneasca, comunica in maghiara, pe seful 1 il inteleg, oarecum, ca vine din ungaria, dar, celalalt, a stat o viata la Cluj Napoca, in inima Ardealului, pamant romanesc, din nefericire nationala nu se vede deloc faptul ca a stat intr un oras din Romania…

si totusi, ce s a schimbat in 89, s a deschis apetitul unor ipochimeni spre bataia de joc a celor ce mai au cand si cand “idei filosofice”… d aia acei care au o sansa sa scape, pleaca din acel hypermarket cum pot mai repede…